Świat się wali

Uneori armura nu sună, ci pur și simplu se crăpa la cusături. La exterior - o față de piatră, la interior - tencuiala se sfărâmă la fiecare încercare de a părea că„totul este sub control”. Lumea se prăbușește în liniște, fără efecte speciale, doar cu un zumzet în urechi și dinți strânși. Aici chiar și lacrimile par un lux, o slăbiciune nepermisă, pe care nu o poți cumpăra nici cu faimă, nici cu tărie de spirit.

Dar totuși vrei - măcar pentru o noapte - să nu fii de fier. Să nu fugi de sentimente, să nu te prefaci că ești rece, ci pur și simplu să-ți permiți să respiri. Chiar dacă răul pare mai aproape decât ți-ai dori, iar realitatea îți calcă pe nervi ca un șofer Uber rău fără centură de siguranță. Pentru că uneori cel mai curajos lucru nu este să reziști, ci să recunoști că nu mai ai putere să reziști.