Jaalakaari

Ca și cum o epopee veche s-ar fi transformat brusc într-un cântec de dragoste. În fiecare imagine se regăsește căldura soarelui de amiază și răcoarea umbrelor, aurul inimii și mătasea părului, acea magie în care timpul se întinde, iar respirația devine ușoară. În cuvinte se aude nu doar admirație, ci aproape o rugăciune - despre întâlnire, despre atingere, despre clipa care transformă doi oameni într-un tot unitar.

Nu este o scenă de dragoste, ci un întreg ritual: grădina, râul, roțile carului, lumina curcubeului. Totul este atât de colorat, încât pare că universul însuși joacă un rol. Ironia este că, în spatele acestui entuziasm, se ascunde totuși melancolia imposibilității de a păstra: alături - te dizolvi, pleci - devii o undă. Dar promisiunea sună ca o vrajă - să iubești până la capăt, până când lumea din afară va dispărea.