JARI KASAR

Degetele sunt atât de aspre încât pot fi confundate cu rădăcini - la fabrică, la piață, în sudoarea muncii. Cântecul miroase a unsoare și fier încins, cu un sunet ascuțit de plăcintă din cantina cea mai apropiată și zgomotul ciocanului pe nicovală. Aici nu există glamour și invitații la cocktailuri: doar șoaptele mulțimii, urletul corului și ritmul care împinge înainte mai puternic decât orice slogan.

Există în asta și o simplitate caldă, și o franchețe glumeață: un îndemn să nu romantizăm, ci să ne ridicăm de la genunchi și să muncim pentru viitorul nostru, dar cu o doză vizibilă de încăpățânare și ironie – adică, gata cu privitul spre vest, gata cu vânzarea pământului bucată cu bucată. Vocea, ca o palmă în pumn, asigură că puterea stă în pașii ofensivi, nu în cuvinte frumoase; și, în cele din urmă, îți vine să cânți, pentru că uneori furia sinceră sună mai bine decât toate discursurile politice.