Believe

Aici, dragostea nu sună ca un gest zgomotos, ci ca un obicei - ca respirația după o alergare lungă. Aceste rânduri nu vorbesc despre o poveste de dragoste cinematografică plină de patos, ci despre acea ciudată tandrețe pentru care oamenii trec„prin foc” – uneori la propriu. Este momentul în care inima pare obosită, picioarele sunt zdrobite, dar totuși mergi mai departe – pentru că împreună este mai ușor să respiri, chiar dacă aerul scânteiază.

Aici ritmul este moale, ca ploaia, și cald, ca soarele care străbate picăturile. Cuvintele, ca muzica la fereastră, se îmbină într-o senzație că doi oameni își construiesc castelul în nori – nu din piatră, ci din încredere, obiceiuri, porecle amuzante și mici victorii. Toate acestea sunt despre cum, în mijlocul haosului și oboselii, poți găsi un colț liniștit, unde nu ți-e frică să fii tu însuți și chiar greutatea de pe suflet se transformă în posibilitatea de a zbura.