СПАСАТЕЛЬНЫЙ КРУГ

Sună ca jurnalul unui om care a decis că lumea nu-i datorează nimic - și nici el nu-i datorează nimic. Aici nu este loc pentru„prietenie veșnică” sau cine în familie: doar bani în buzunar, avioane în program și muzică, care a devenit atât armă, cât și armură. Cinismul, dus la extrem, coexistă cu o provocare aproape adolescentină: să nu ai încredere în nimeni, să nu crezi în miracole și să te menții pe linia de plutire exclusiv datorită răutății proprii.

Dar în spatele acestui bravado„nu am nevoie de nimeni” se ascunde o oboseală ciudată. De parcă fiecare„eu singur” sună puțin mai încet decât ar fi dorit, iar în locul învingătorului pe piedestal se vede o figură care pur și simplu refuză să cadă. Muzica răsună, lovește în tâmplă și parcă în mod special acoperă vocea interioară – aceeași care șoptește despre singurătate.