CRIPTONITA

Uneori te simți ca și cum totul în jur ar fi decorul pentru propria ta mică dramă. Inima te doare, trădările se succed, dar în loc de lacrimi, ai sticle, o companie zgomotoasă și conversații care vor fi uitate până dimineața. Luna de pe cer devine aproape complice - privește în tăcere și aprobă, în timp ce mintea se dizolvă în muzică și alcool puternic.

În aceste rânduri nu este loc pentru romantismul de pe cărțile poștale: aici iubirea este mai degrabă o arsură decât un leac. Este mai ușor să recunoști că durerea chiar îți place, decât să-ți construiești din nou iluzii. Totul strălucește printr-un amestec de autoironie și sinceritate: da, inima e în ceață, da, mintea e în ceață, dar noaptea se transformă, măcar pentru scurt timp, într-un refugiu. Și chiar dacă mâine va fi din nou greu, acum această nebunie este singurul lucru cu adevărat viu.