La Espiral

Cuvintele se întind ca niște fire de lumină în noapte - se strecoară cu încăpățânare prin zgomotul orașului, se agață de vânt și zboară mai departe. Au ceva din scrisoarea din sticlă: un simplu„iartă-mă”, dar spus în așa fel încât răsună în interior. Spirală după spirală, căderea se transformă în ascensiune, și chiar și întunericul sună ca o promisiune că, mai devreme sau mai târziu, va izbucni focul etern.

Muzica se află la granița dintre rugăciune și spovedanie. Curată, puțin transparentă, cu sentimentul acela când, pas cu pas, te apropii de lumina care a fost întotdeauna lângă tine, dar pe care în sfârșit te-ai hotărât să o observi.