la maison

Uneori, casa nu este un loc, ci o piesă lipsă din puzzle. Când pereții par să fie în picioare, dar aerul dintre ei este străin, ca într-un apartament după o petrecere, unde sticlele au fost strânse, dar mirosul a rămas. Fetița mică își caută tatăl, cea mare se caută pe sine, și niciuna nu găsește. Pur și simplu au crescut, dar sentimentul de„a nu fi acasă” a rămas. Acum, în locul jucăriilor, au depresie și pete de cafea pe covorul de la Ikea. Dar totuși vor să construiască ceva al lor: fără neclarități, fără voci străine în spatele zidului. Cu căldură, râsete și oameni care nu pleacă„pentru cinci minute”. O casă în care, în sfârșit, totul va fi perfect – dar în sensul bun.