VENDETTA

Zgomotul de la intrare la ora șase dimineața, când ușa nu este deschisă cu un sunet, ci cu o bătaie - și asta este deja o întreagă biografie: asfaltul miroase a hess, auzul este ascuțit la ricoșeele zvonurilor, iar încrederea este o monedă rară. Aici, visurile despre un palat coexistă cu obiceiul de a ascunde adevărul în spatele metalului: în loc de scheme lungi -„metale” decisive, în loc de poezii - discurs direct automat. Ironia este că, pe fondul acestei durități, se aude încă pariul pe scenă - mai bine SACEM decât„lovitura în nas”; ca și cum onestitatea nu se măsoară în cuvinte, ci în ceea ce a rămas în buzunar.

Vocea interioară se balansează între îngerul din stânga și pragmatismul străzii, și se pare că a primi un penalty nu ține de sport, ci de șansa de a nu întârzia la momentul tău. Paranoia fumegă în cap, ritmul este un contor al oportunităților:„poți paria pe mine – eu sunt următorul”. Acest sentiment nu ține de eroism și nici de milă, ci de o tăcere fermă: am crescut în curți, nu vrem să„terminăm pe pământ”, dar visul la ceva mai bun este aproape întotdeauna prin fereastră, nu prin ușă.