Oh Death

Moartea nu devine aici punctul final, ci un adversar jalnic, care a crezut prea devreme în victoria sa. Fiecare vers este o provocare: nu tu ești regele, ci o piatră care poate fi dată la o parte.

Muzica sună ca un marș al eliberării: inima, care tremura de frică, bate acum mai tare și mai sigur, gata să danseze chiar pe mormântul fricii. Ironia este că moartea însăși se dovedește a fi„moartă” – devalorizată, lipsită de putere.

Rezultă un imn al statorniciei și al credinței, în care în locul întunericului apare o lumină îndrăzneață, iar în locul despărțirii – un„ai pierdut” plin de încredere.