Nahihiya

Această piesă este ca un lanț nesfârșit de pași pe îndelete în ritmul „Nu vreau să aștept”. Este ca și cum cineva este prea ocupat pentru a sta nemișcat și doar visează la „ce se va întâmpla”. Fiecare cuvânt rostit pare a fi interceptat chiar în momentul în care devine special, ca o mică promisiune. Fără pauze, cu excepția celor oferite de nevoia imediată de a fi pur și simplu acolo.

Piesa sună ca o conversație, dar fără presiune: „Îmi doresc, dar nu trebuie să mă aștept.” Nu există țipete disperate, ci doar afirmații calme. O ușoară notă de slăbiciune între fiecare rând este ca o pauză într-o conversație când un gând îl intensifică pe altul. Cineva și-a dat deja seama că este suficient să fii doar acolo unde vrei să fii și să nu încerci să ghicești ce se va întâmpla în continuare.