Iubirea naște monștri

Original

Poți să vii, dar știi că lângă mine nu mai poți să fii.

Pare că iubirea naște monștri.

Îți fură tot și nu te mai știi, mai știi. Și știi că sunt eu. Mă știi după mască. Masca ta e întunericul.

Masca mea e că nu-mi pasă.

Dar tu știi că îmi pasă. Tu știi că n-o să mai putem să dăm timpul înapoi.

N-o să mă mai strigi atât de tare când îți vărs cafea pe foi.

Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de tot ce am fost noi.

Tic tac. Te văd de departe. Tic tac. Tu mă vezi doar când e noapte.

Tic tac. Nu mai simt nimic. Sau cel puțin cum obișnuiam să simt.

Tu poți să vii, dar știi că lângă mine nu mai poți să fii.

Pare că iubirea naște monștri.

Îți fură tot și nu te mai știi, mai știi.

Și dacă vii, vino de parcă asta e ultima zi.

Pare că-n iubirea noastră monștri îți fură tot și doar tu nu mai știi, mai știi.

E un loop infinit. Adică aceleași întrebări puse pe repeat.

Răspunsul pe care mi-l dau mereu e că nu te merit. Dar cel care te merită ce ar fi făcut diferit?

Mi-aș fi dorit să aflu, fiindcă nu știu altcum.

Iubirea nu vine cu manual de instrucțiuni. Aș vrea să vii. Aș vrea să fii.

Aș vrea să fie la fel de ușor, doar că nu mai suntem copii. Tic tac. Te văd de departe. Tic tac.

Tu mă vezi -doar când e noapte. Tic tac. -Nu mai simt nimic.

Sau cel puțin cum obișnuiam să simt.

Tu poți să vii, dar știi că lângă mine nu mai poți să fii. Pare că iubirea naște monștri.

Îți fură tot și nu te mai știi, mai știi.

Și dacă vii, vino de parcă asta e ultima zi.

Pare că-n iubirea noastră monștri îți fură tot și doar tu nu mai știi, mai știi.

Doar tu nu mai.

Doar tu nu mai. Tu. Doar tu nu mai.

Doar tu nu mai.

Doar tu nu mai. Tu. Doar tu nu. Tu nu.

Tic tac. Te văd de departe. Tic tac. Tu mă vezi doar când e noapte.

Tic -tac. -Nu mai simt nimic.

Sau cel puțin cum obișnuiam să simt.

Tu.