Descriere
Producator: OMAKE
Versuri și traducere
Original
Ho una casa incastrata tra le spalle, colonna portante, non sei mai stata adulta.
Voglio andare fin sopra le montagne con bracciali di canne, poi non mi mancherà nulla.
Ho una casa incastrata tra le spalle, il peso è gigante, io rotolo ad ogni curva.
Tutto andate, raccatto le distanze, il tuo posto è su
Marte, il mio rimarrà vagante.
In giro, in giro, in giro, in giro.
E no, non è per un dispetto se mi trasformo ancora proprio ora che quasi mi avevi dato.
Giorni di sole li respingo, sono quelli normali giorni in cui vorrei mi avessi visto.
Chissà se anche per strada la gente si ripara, nasconde il profilo di un vecchio castello che ha perso valore nel tempo.
Chissà se anche per strada la gente si ripara dal ricordo più triste che si porta dentro.
Ho una casa incastrata tra le spalle, colonna portante, non sei mai stata adulta.
Ho una casa incastrata tra le spalle, il peso è gigante, io rotolo ad ogni curva.
E no, non è per un dispetto se mi trasformo ancora è perché forse qualcosa ce l'ho davvero dentro.
Ricordi roccia li respingo ma devo sovrapporli e poi scalarli fino a fuori dall'abisso.
In giro, in giro, in giro.
Chissà se anche per strada la gente si ripara, nasconde il profilo di un vecchio castello che ha perso valore nel tempo.
Chissà se anche per strada la gente si ripara dal ricordo più triste che si porta dentro.
In giro, in giro, in giro.
Traducere în română
Am o casă blocată între umeri, coloana vertebrală, nu ai fost niciodată adult.
Vreau să urc la munte cu brățări de stuf, atunci nu-mi va lipsi nimic.
Am o casă blocată între umeri, greutatea este gigantică, mă rostogolesc la fiecare cotitură.
Totul merge, închid distanțele, locul tău este sus
Marte, al meu va rămâne rătăcitor.
În jur, în jur, în jur, în jur.
Și nu, nu e din ciudă dacă mă transform din nou chiar acum, ceea ce aproape mi-ai dat.
Resping zilele însorite, sunt zilele normale în care mi-aș fi dorit să mă fi văzut.
Cine știe dacă chiar și pe stradă oamenii se adăpostesc, ascunzând profilul unui vechi castel care și-a pierdut din valoare în timp.
Cine știe dacă chiar și pe stradă oamenii se refugiază din cea mai tristă amintire pe care o poartă înăuntru.
Am o casă blocată între umeri, coloana vertebrală, nu ai fost niciodată adult.
Am o casă blocată între umeri, greutatea este gigantică, mă rostogolesc la fiecare cotitură.
Și nu, nu e din ciudă dacă mă transform din nou, este pentru că poate chiar am ceva în mine.
Amintirile rock le resping, dar trebuie să le suprapun și apoi să le cațăr din abis.
În jur, în jur, în jur.
Cine știe dacă chiar și pe stradă oamenii se adăpostesc, ascunzând profilul unui vechi castel care și-a pierdut din valoare în timp.
Cine știe dacă chiar și pe stradă oamenii se refugiază din cea mai tristă amintire pe care o poartă înăuntru.
În jur, în jur, în jur.