Mai multe piese de la Apsilon
Descriere
Producător, compozitor Versitor: arman
Producător, compozitor: Ralph Heidel
Compozitor, Producator: Bazzazian
Compozitor Versitor, Producător: Valentin Hansen
Inginer mixaj: David Tobias
Inginer de masterat: Lex Barkey
Liric: Apsilon
Versuri și traducere
Original
Vierter April zweitausendsechs.
Ich werd' neun Jahre alt jetzt.
Bald ist WM, ja, bald ist WM. Schlägerei auf Schulhof wegen Panini-Stickerheft.
Sucuk grillen im Innenhof. Ja, ich bin ein Kanak.
Doch ich will ein weißes Trikot und zwar das von Ballack.
Viele schöne Flaggen, ja, die Welt zu Gast bei Freunden.
Für einen Sommer alle glücklich, alle sind jetzt Deutsche.
Vierter April zweitausendsechs.
Ich bin neun Jahre alt jetzt.
Ich puste neun Flammen aus, darf mein Ballack-Trikot tragen.
Mein Baba macht den Fernseher an am Abend und nachdem der Sprecher meint, dass die
Weltmeisterschaft bald startet, wird er ein bisschen ernster in der Sprache und er sagt: „Zwei Kugeln in den Kopf, der Tote hatte schwarze Haare.
Noch ein Dönermord, die Kripo ist gerade am Fahren.
Türkenmafia, Kurdenmafia glauben die Beamten. Drei Kinder ohne Vater, die Familie wird befragt. “ Mein
Baba drückt den Knopf, schüttelt den Kopf. Er sagt: „Geburtstagskind, Zeit zu schlafen.
Arda, komm. “ WM-Start zweitausendsechs.
Philipp Lahm, oben rechtes Eck.
Fanmeile, ganz Berlin liegt sich in den Armen.
Ich bin mit meinem Baba auch da, in der Hand 'ne kleine Fahne. Im Auto auf der Rückfahrt hör' ich von der Straße
Jubel.
Doch mein Baba guckt komisch und kurbelt das Fenster zu, denn im Radio reden sie von einem Trauermarsch in Dortmund, weil vor Kurzem kam der neunte
Ausländer bei 'nem Mord um.
If I lose it all, I wanna be the last.
I wanna feel the rush of love.
Zwanzig fünfundzwanzig, irgendwo im Süden. Wieder mal ein Auftritt auf irgendeiner Bühne.
Ich geh gerade runter, Applaus geht zu Ende.
Seh' 'ne Frau, kommt auf mich zugelaufen aus der Menge.
Sie hat schwarze Haare, schüttelt lächelnd meine Hand.
Sagt, es wär ihr peinlich, weil wir kennen uns ja nicht mal, aber meine Lieder geben ihr manchmal Halt. Dieses Land und die Menschen findet sie oft ziemlich kalt.
Sie sagt, dass ich nicht aufhören darf, solche Songs zu schreiben. Auch wenn der
Erfolg kommt und die Goldenen und die Preise.
Auch wenn jetzt blonde Kids stehen, erste Reihe.
Solang ich drüber schreib, fühlt sie sich nicht damit alleine.
Sie lächelt wieder, doch diesmal fehlt der Glanz in ihren Augen. Ich gucke in kaputte Diamanten.
Sie sagt: „Okay, genug. “ Sie will mich ja nicht stören. Ich sei bestimmt müde.
Außerdem hat sie gehört, heute sei mein Geburtstag.
Alles Gute.
Was für ein Zufall. Ha, was für ein Zufall.
Genau auf den Tag vor fast zwanzig Jahren kam sie nach Hause und ihr Vater war nicht da, weil ein Nazi mit 'ner Waffe nahm ihren Baba leider weg. Das war damals, vierter April zweitausendsechs.
Traducere în română
4 aprilie două mii șase.
Acum am nouă ani.
Cupa Mondială vine în curând, da, Cupa Mondială vine în curând. Ceartă în curtea școlii pentru o carte cu autocolante Panini.
Grătar sucuk în curte. Da, sunt un kanak.
Dar vreau un tricou alb și al lui Ballack.
O mulțime de steaguri frumoase, da, lumea vizitează prietenii.
Toată lumea este fericită pentru o vară, toți sunt acum germani.
4 aprilie două mii șase.
Acum am nouă ani.
Am stins nouă flăcări și pot purta tricoul meu Ballack.
Baba mea pornește televizorul seara și după ce vorbitorul spune că
În curând începe Cupa Mondială, limbajul lui devine ceva mai serios și spune: „Două gloanțe în cap, mortul avea părul negru.
O altă crimă de kebab, poliția este în prezent în mișcare.
Oficialii cred că există o mafie turcă și o mafie kurdă. Trei copii fără tată, familia este chestionată. „Al meu
Baba apasă butonul și scutură din cap. El spune: „Băiat, e timpul să dormi.
Arda, vino. „Cupa Mondială începe în două mii șase.
Philipp Lahm, colțul din dreapta sus.
Fan mile, întregul Berlin este unul în brațele celuilalt.
Sunt și eu acolo cu Baba mea, un mic steag în mână. În mașină, la întoarcere, aud zgomote venind de pe stradă
Noroc.
Dar Baba mea arată ciudat și sufla geamul pentru că la radio vorbesc despre un marș funerar la Dortmund pentru că al nouălea a venit recent.
Străini uciși într-o crimă.
Dacă pierd totul, vreau să fiu ultimul.
Vreau să simt goana iubirii.
Douăzeci și douăzeci și cinci, undeva în sud. Un alt spectacol pe o scenă.
Pur și simplu cobor, aplauzele se termină.
Văd o femeie alergând spre mine din mulțime.
Are părul negru și îmi strânge mâna cu un zâmbet.
Spune că este jenată pentru că nici măcar nu ne cunoaștem, dar cântecele mele uneori o susțin. Ea găsește adesea această țară și oamenii ei destul de rece.
Ea spune că nu mă pot opri să scriu astfel de cântece. Chiar dacă cel
Succesul vine și aurul și premiile.
Chiar dacă acum copiii blondi stau în picioare, primul rând.
Atâta timp cât scriu despre asta, ea nu se simte singură.
Ea zâmbește din nou, dar de data aceasta nu există nicio sclipire în ochii ei. Mă uit la diamante sparte.
Ea spune: „Bine, destul”. Ea nu vrea să mă deranjeze. Sunt sigur că sunt obosit.
A mai auzit că astăzi este ziua mea de naștere.
Toate cele bune.
Ce coincidență. Ha, ce coincidență.
În urmă cu aproape douăzeci de ani, ea a venit acasă și tatăl ei nu era acolo pentru că, din păcate, un nazist cu o armă a luat-o pe Baba. Era pe atunci, 4 aprilie două mii șase.