Mai multe piese de la keeroo
Descriere
Lansat pe: 2026-03-27
Versuri și traducere
Original
. Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах".
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах".
Вдихаю тридцять перше дванадцяте двадцять п'ятого.
Нема тут що питати, бо ніяк не святкуватиму. Нічо не помінялось, лиш адреса, де я мешкаю.
Сам плюс-мінус, як в двадцять четвертому, зрештою. За вікном пост "Новий рік", в динаміках пост-рок.
Пост в мережі ніхто не побачив, мимо пронесло.
Двадцять шостий заступив на зміну, поки навмання. Ще не прийняли мене, але ніхто й не відміняв.
Кожну ніч даю обіцянку прямо перед сном прокинутись і стати нормальним пацаном. Алло, доктор?
Так. А можна на прийом? В будь-який комфортний час. Ти ж буквально за склом.
В черговий раз сідаю, зазираю в нотатки. Що я хотів собі самому чи тобі сказати?
Монотонний плин мого життя у рандомних рядках, бо всі ці речі не більше, ніж пам'ять і прах. Завмер серед сущого, так ніби паралізований.
Не розумію, куди рухатись і хто навколо. Є програма Dallas, бій на сервіс терміново.
Я завис у полоні, не вилізу навіть з наркологом. Три години на телефоні з другом кращим.
Слухаю, не перебиваю, інакше нащо я?
Братан, ти не сам, і ще якісь банальні фрази. Певно, так має бути. Сорян, якщо образив.
Осінь календарна за вікном тихо нагадує, що літо уявне давно проходить по накатаній.
В моїх чернетках тисячі слів, та кому сказати би? Всі знайомі обзавелися крайніми хатами.
Нема потрібних слів, чарівної пілюлі. Бракує кольорів, їх більше не існує. Хвилини чи роки?
Так ніби без натиску. Питання риторичне. Добре, що не на пасху.
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах". Ей, браза, не повернути назад.
Своє обличчя світ мені давно вже показав. Гнилий базар, тут лише дешевий азарт.
Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах". Наді мною неба зоряного полоса.
Прислухаюсь, і тихо, та наче сам. Молитви жодної не чутно в мертвих лісах.
Бог сьогодні вихідний. Будда. Чи то Аллах?
Швидко виростають чужі діти, будинки, витрати, лиш я не виросту вже. Така от правда.
Не намагаюсь витискати з себе те, чим я не є, бо з таким розкладом справжнє всередині гниє.
Терпіти не можу людей, та особливо чужих. Ти хотів допомагати? Га? Зникни, поможи.
Де я напложив, скажи, щоб мати цей зажим внутрішніх пружин? Через це так півжиття прожив.
Набираю ще боргів наверх, тіпа мало вже. Може розрахуюся колись, раптом повезе.
Мрії про купу капусти солодки, як бізе. Не братішка я тобі, ні разу совість не гризе. Попри
Авору проходжу, там бігають люди прості. Заносить запах знайомий.
То запах бідності. Ніколи нема втікати, ні найменшого наміру.
Як піду, то виключно у свою одиночну камеру. Зранку все повторюю собі цю мантру завчену. Не працює.
І хто би зараз підказав, чому?
Я б сусідів заборонив на рівні законодавчому за які такі діяння Всесвіт нам послав чуму. Їх тільки очім домінують білі Тастери.
Мозок відразу каже: "Ти, тобі бездарь старий".
Серце коле, в голову тулять болі кластерні. А мені ж до цього треку доробляти мастеринг.
Інколи здається, що я творчий до хуя такий, але продаю своє життя, як всі, за копійки.
Якось не з руки, ніби чи кишенями мілкий. Вибору немає, роблю вигляд типу залюбки.
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах".
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: "Трижи глаза і по газах".
Пам'ятаю грустного тіпа з дитинства на лавці. Ми з ним базарили за Iron Maiden.
Він дуже старався бути молодим і розуміючим, з нами на темі.
Я тоді не відбивав, яка на душі в нього темінь. Думалось, який старий він, зовсім не пацан.
Пролетіла купа років, я тепер старію сам. Пам'ятаю, хто такий Тарзан. Хаваю Уролесан.
Хтось би мені сказав, не повірив би з купа сльозах.
З віком починаєш розуміти, тобі скажу просто, ці дивні цифри сто сорок риска дев'яносто не цікавлять, зараз інші числа.
Повір, блядь, краще поменше сто двадцять на вісімдесят. Коліна не бентежать, слава
Богу, інші речі так. Не розповідатиму про це, у вас і свій бардак.
Висипало небо холодний білий порошок. Може хтось би їбанув петарду надворі, чи що?
Надто довго за компом, вже голова по швах. Повільно сочиться чорний дим крізь сивий дах.
Тепер буду терпіти, як робота тисне скроні. Не придумав тут навіть ніякої іронії.
Хочеться до чаю взяти з шоколадом круасан. Слава небесам, ще на вулицю виходжу сам.
Кімната, храм, подорожі, Інстаграм, ресторан, про-Спати я дивану.
Я б забіг з великої, та на ацтеці мертва тиша, в асаулті нема нікого, то що це я пишу?
Тепле полум’я свічі породжує думки холодні.
Вкотре як бухав би, то напився би сьогодні. Нема полегшення - це те, шо відчуваю від чаю теплого.
Доза вітчаю, я засвідчую сенс ніби втратився, а з ним сила вся.
Речі по місцях, і як курив, то курнув би косяк. Ей, браза, не повернути назад.
Своє обличчя світ мені давно вже показав. Гнилий базар, тут лише дешевий азарт.
Мій кент сказав: «держи глаза и погазай». Ей, браза, не повернути назад.
Своє обличчя світ мені давно вже показав. Гнилий базар, тут лише дешевий азарт.
Мій кент сказав: «держи глаза й погазай». Не люблю прокидатися самого рання. Знаєш чого? Чого?
Бо це якась хуйня. Раніше все не застосовував, а приміняв, а потім дав дурпля.
Що? Шо це якась хуйня. Тексти у мене похмурі, в принципі, як і біти.
Не кажи мені, як робити, не скажу, де піти.
Нестерпно всередині, добре, що завжди на волі. Я лікую біль і цими ліками годую толку. Галіма ідея питати в людей.
Не задавай питань, коли не хочеш мати відповідей. Ти можеш…
Ти можеш не почути, навіть якщо вуха є. Лиш два типи людей: ті, хто читає, і хто слухає.
Як на диво, сьогодні пречудовий ранок. Час зробити щось таке, що не робив, коли погано було.
Багато втрачено, байдуже чи то байдуже.
Певні речі, як от час, ніколи вже не надолужу.
Хочеться мир, щоб над головою спокій в голові, аби навколо всі були свої і спогади нові. Постійно в музиці кручусь, несе інерцію статя.
Приблизно трохи далі, ніж середина мого життя. Кожен день я почуваюсь слабо, ніби на краю.
Я не вирішую свої проблеми, я їх створюю.
Старанно конспектую себе у ці дивні вірші, такі, як є, не кращі, не гірші.
Договорю ще раз сам собі, що всі ми прийшли з пустоти. Рахую не до десяти, щоб думку свою донести.
Тебе ніхто не чує, бро, кажу сам собі прости. В цілому похуй, піду оновлю плейлисти.
Здавалося, життя попереду, але позаду це. Кожна картинка закарбована на мапі прапорцем.
Горю живцем і думаю: хараптом пронесе. Ну ось і все, я видихаю, так і не знайшовши сенс.
Ей, браза, не повернути назад. Свое обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: «дерży гласа і погазай».
Ей, браза, не повернути назад. Сщее обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: « держы гласа і погазай».
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: « держы гласа і погазай».
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий базар, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: « держи гласа і погазай».
Ей, браза, не повернути назад. Своє обличчя світ мені давно вже показав.
Гнилий баzar, тут лише дешевий азарт. Мій кент сказав: « держи гласа і погазай». Ей, браза
Traducere în română
. Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”.
Inspir treizeci și unu doisprezece douăzeci și cinci.
Nu e nimic de cerut aici, pentru că nu voi sărbători. Nu s-a schimbat nimic, doar adresa unde locuiesc.
Plus-minus în sine, ca în al douăzeci și patrulea, până la urmă. Postează „Anul Nou” în afara ferestrei, difuzoare post-rock.
Nimeni nu a văzut postarea pe rețea, a trecut.
Al douăzeci și șasea a preluat controlul, până acum la întâmplare. Nu m-au acceptat încă, dar nimeni nu a anulat.
În fiecare noapte, chiar înainte de a merge la culcare, promit să mă trezesc și să devin un băiat normal. salut doctor
Da. Pot face o programare? La orice oră convenabilă. Ești literalmente în spatele geamului.
Încă o dată, mă așez și mă uit la notițele mele. Ce voiam să-mi spun mie sau ție?
Fluxul monoton al vieții mele în rânduri aleatorii, pentru că toate aceste lucruri nu sunt altceva decât memorie și praf. A încremenit în mijlocul tuturor, parcă paralizat.
Nu înțeleg unde să merg și cine este prin preajmă. Există un program Dallas, lupta pentru serviciu este urgentă.
Sunt blocat în captivitate, n-o să ies nici măcar cu un narcolog. Trei ore la telefon cu cel mai bun prieten.
Ascult, nu intrerup, altfel de ce ar trebui?
Frate, nu ești singur și alte câteva fraze banale. Probabil, așa ar trebui să fie. Soryan, dacă este jignit.
Toamna calendaristică din afara ferestrei amintește în liniște că vara imaginară a trecut de mult.
Sunt mii de cuvinte în schițele mele, dar cine poate spune? Toți cunoscuții și-au achiziționat case extreme.
Nu sunt necesare cuvinte, pastilă magică. Culorile lipsesc, nu mai există. Minute sau ani?
Parcă fără presiune. Întrebarea este retorică. E bine că nu e Paște.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”. Hei, furie, nu există întoarcere.
Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă. Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici.
Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”. Deasupra mea este un cer înstelat.
Ascult, și în liniște, dar parcă singur. Nu se aude o singură rugăciune în pădurea moartă.
Dumnezeu este oprit astăzi. Buddha Este Allah?
Copiii altora, casele, cheltuielile cresc repede, dar eu nu voi mai crește. Acesta este adevărul.
Nu încerc să scot din mine ceea ce nu sunt, pentru că cu un astfel de program putrezește interiorul adevărat.
Nu suport oamenii, mai ales străinii. Ai vrut să ajuți? Ha? Pleacă de aici, ajută-mă.
Unde am plătit, spune-mi, pentru a avea această clemă internă cu arc? Din această cauză, a trăit așa jumătate din viață.
Am mai multe datorii, nu e de ajuns. Poate mă voi așeza într-o zi, voi avea noroc.
Visele despre o grămadă de varză dulce sunt ca bezea. Nu sunt fratele tău, conștiința mea nu mă deranjează niciodată. în ciuda
Trec pe lângă Avora, sunt oameni obișnuiți care aleargă. Mirosul este familiar.
Este mirosul sărăciei. Nu există niciodată scăpare, nici măcar cea mai mică intenție.
Dacă merg, voi merge doar în celula mea solitară. Dimineața, îmi tot repet această mantră memorată. Nu funcționează.
Și cine ar sugera acum de ce?
Le-aș interzice vecinii la nivel legislativ, pentru astfel de acțiuni universul ne-a trimis o ciumă. Sunt dominați doar vizual de Degustătorii albi.
Creierul spune imediat: „Tu, bătrâne”.
Inima îmi bate cu putere, dureri în cap. Și trebuie să finalizez masterizarea acestei piese.
Uneori se pare că sunt creativ ca naiba, dar îmi vând viața, ca toți ceilalți, pentru bănuți.
Cumva scăpat de mână, de parcă buzunarele ar fi puțin adânci. Nu am de ales, mă prefac că sunt un hobby.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. Cantitatea mea a spus: „Fii cu ochii pe gaz”.
Îmi amintesc de un tip trist din copilărie pe bancă. El și cu mine ne-am târguit pentru Iron Maiden.
S-a străduit din greu să fie tânăr și înțelegător, cu noi pe această temă.
Pe vremea aceea, nu mi-am dat seama ce întuneric era în sufletul lui. M-am gândit câți ani avea, nu era deloc băiat.
Au trecut mulți ani, acum îmbătrânesc și eu. Îmi amintesc cine este Tarzan. Havayu Urolesan.
Dacă mi-ar fi spus cineva, nu aș fi crezut cu multe lacrimi.
Odată cu vârsta, începi să înțelegi, vă spun simplu, aceste numere ciudate de o sută patruzeci de liniuțe și nouăzeci nu sunt interesante, acum alte numere.
Crede-mă, la naiba, e mai bine să fii mai puțin de o sută douăzeci până la optzeci. Genunchii nu sunt jenanți, glorie
Doamne, alte lucruri sunt. N-am să-ți spun despre asta, ai propria ta mizerie.
O pulbere albă rece a căzut din cer. Poate cineva ar strica o petardă afară sau ceva?
Prea mult timp la computer, capul meu este deja în cusături. Fumul negru se scurge încet prin acoperișul gri.
Acum voi îndura cum munca îmi apasă pe tâmple. Nici nu m-am gândit la nicio ironie aici.
Aș vrea să iau un croissant cu ciocolată pentru ceai. Slavă cerului, încă mai ies singură afară.
Cameră, templu, călătorie, Instagram, restaurant, pro-Somn pe canapea.
Aș fugi de cel mare, dar pe Azteca e liniște moartă, nu e nimeni în asalt, deci ce scriu?
O flacără caldă de lumânare creează gânduri reci.
Dacă aș fi beat din nou, m-aș îmbăta azi. Nu există nicio ușurare - asta simt de la ceaiul cald.
Jur, mărturisesc că sensul pare să se fi pierdut și, odată cu el, toată puterea.
Lucrurile sunt pe alocuri, iar dacă ar fuma, ar fuma un sticlă. Hei, furie, nu există întoarcere.
Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă. Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici.
My Kent a spus: „Ține-ți ochii deschiși și mergi”. Hei, furie, nu există întoarcere.
Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă. Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici.
My Kent a spus: „Ține-ți ochii deschiși și mergi”. Nu-mi place să mă trezesc foarte devreme. Știi ce? de ce
Pentru că este un fel de prostie. Înainte, nu foloseam totul, ci îl foloseam și apoi dădeam un prost.
Ce? Acesta este un fel de prostie. Versurile mele sunt sumbre, în principiu, la fel și bătăi.
Nu-mi spune cum să fac, nu-ți voi spune unde să mergi.
E insuportabil înăuntru, e bine că ești mereu liber. Tratez durerea si cu aceste medicamente hranesc sufletul. Este o idee grozavă să întrebi oamenii.
Nu pune întrebări când nu vrei răspunsuri. Poți…
S-ar putea să nu auzi, chiar dacă ai urechi. Există doar două tipuri de oameni: cei care citesc și cei care ascultă.
În mod surprinzător, astăzi este o dimineață minunată. E timpul să fac ceva ce nu am făcut când era rău.
S-au pierdut multe, indiferente sau indiferente.
Anumite lucruri, cum ar fi timpul, nu le voi compensa niciodată.
Îmi doresc pace, ca deasupra capului meu să fie liniște în capul meu, pentru ca toți cei din jurul meu să aibă amintiri proprii și noi. Mă învârt constant în muzică, port inerția corpului.
Cam puțin mai departe de jumătatea vieții mele. În fiecare zi mă simt slăbit, parcă la margine.
Nu îmi rezolv problemele, ci le creez.
Mă rezuma cu atenție în aceste poezii ciudate, așa cum sunt, nici mai bune, nici mai rele.
Sunt încă o dată de acord cu mine că toți am venit din vid. Nu număr până la zece ca să-mi înțeleg punctul de vedere.
Nimeni nu te poate auzi, frate, îmi spun să iert. În general, la naiba, mă voi duce să actualizez playlisturile.
Părea că viața este înainte, dar în spate. Fiecare poză este gravată pe hartă cu un steag.
Arde de viu și mă gândesc: va exploda. Ei bine, asta-i tot, expir, tot negăsind sensul.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. My Kent a spus: „Ține-ți vocea jos și mergi”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat deja această față cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. My Kent a spus: „Ține vocea jos și mergi”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. My Kent a spus: „Ține vocea jos și mergi”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. My Kent a spus: „Ține vocea jos și pleacă”.
Hei, furie, nu există întoarcere. Lumea mi-a arătat chipul ei cu mult timp în urmă.
Bazar putrezit, doar emoție ieftină aici. My Kent a spus: „Ține vocea jos și pleacă”. Hei, Braza