Mai multe piese de la Gabi Hartmann
Descriere
Interpret asociat: Gabi Hartmann feat. Arat Kilo
Interpret asociat: Gabi Hartmann
Interpret asociat: Arat Kilo
Versitor, compozitor: Gabrielle Hartmann
Producător, inginer de mixaj, compozitor, inginer de mastering: Fabien Girard
Compozitor: Aristide Gonçalves
Compozitor: Michaël Havard
Compozitor: Samuel Hirsch
Compozitor: Florent Berteau
Compozitor: Gérald Bonnegrace
Compozitor: ARAT KILO
Producator: Alexandre Debuchy
Versuri și traducere
Original
Je sens couler en moi les larmes d'un temps passé, qui ne reviendra pas, qui ne reviendra plus.
Je sens parler, j'entends chanter tout bas une voix qui s'est brisée, qui s'est vidée.
J'avais pourtant cru qu'elle me guiderait souvent, qu'elle me sauverait de ces gens, de ces querelles qui me hantent et tyrannisent mon âme errante.
Je dois l'avouer, peut-être un peu fragile.
Si j'avais vu au loin le temps nager dans l'ombre, l'océan, j'aurais fait une autre que moi.
Mais tout cela ne m'appartient pas, je crois.
Mes yeux se noient dans un courant.
Je sens couler en moi les larmes d'un temps passé, qui ne reviendra pas, qui ne reviendra plus.
Je n'ai même plus l'envie, le temps de regretter ce que ma vie aura figé dans mes pensées fil des années, fuit dans mes doigts.
Le plus souvent, c'est dans mes pas que je me perds.
Je ne sais pas où me cacher.
Je n'ai jamais pu retrouver un sens.
Si j'avais su, si j'avais vu que c'était ça, la vie volée, j'aurais fait une autre que moi.
Mais je ne sais pas comment m'apprivoiser.
Traducere în română
Simt lacrimile unui timp trecut curgând în mine, care nu se va mai întoarce, care nu se va mai întoarce niciodată.
Simt că vorbesc, aud o voce cântând încet, care s-a rupt, care a devenit goală.
Cu toate acestea, credeam că ea mă va călăuzi adesea, că mă va salva de acești oameni, de aceste certuri care mă bântuie și tiranizează sufletul meu rătăcitor.
Trebuie să recunosc, poate puțin fragil.
Dacă aș fi văzut timpul înotând în umbra din depărtare, oceanul, aș fi făcut altceva decât mine.
Dar toate acestea nu îmi aparțin, cred.
Ochii mei se îneacă într-un curent.
Simt lacrimile unui timp trecut curgând în mine, care nu se va mai întoarce, care nu se va mai întoarce niciodată.
Nici măcar nu mai am dorința, timpul să regret ceea ce viața mea va fi înghețat în gândurile mele de-a lungul anilor, scurgându-mi printre degete.
Cel mai adesea, pe pașii mei mă pierd.
Nu știu unde să mă ascund.
Nu am mai putut găsi niciodată sens.
Dacă aș fi știut, dacă aș fi văzut că asta este o viață furată, aș fi făcut altceva decât mine.
Dar nu știu cum să mă îmblânzesc.