Descriere
Versier, interpret asociat, compozitor: Marcelo Rubio
Chitară: Ludovico Vagnone
Text: Gustavo Enrique Ortega Urdaneta
Compozitor: Manuel Sánchez Rodríguez
Producător, Inginer înregistrări: Baghira
Inginer de mixare, Inginer de mastering: Lewis Pickett
Regizor A& R: Txema Rosique
Regizor A&R: Gabriela Vilar
Versuri și traducere
Original
Nos agarró la noche, la brisa contra vía, hablando de no sé qué.
Solo me acuerdo que quedé enredao' en ese pelí y desde entonces, la noche ahora es de día, porque no existe luna que me alumbre más que el brillo que tenías.
Quiero que quedemos a oscuras una vez más por Madrid, contarnos las locuras que nos faltó por decir, ver cómo el tiempo se nos pasa y pasarlo junto a ti, pidiéndole al cielo que nunca te quieras ir.
Tú ibas guiándome, sin siquiera saber dónde íbamo' a parar, pero esta ciudad y tú combinan tan bien, que te olvidé que no me gusta caminar.
Me olvidé de pensar, me olvidé de estar mal, que tu mano fría se sentía tan bien.
No importaba el clima, tú me hiciste escampar, no hizo falta abrigo, menos si conté contigo pa' abrazarnos hasta que. . .
Nos agarró la noche, la brisa contra vía, hablando de no sé qué.
Solo me acuerdo que quedé enredao' en ese pelí y desde entonces, la noche ahora es de día, porque no existe luna que me alumbre más que el brillo que tenías.
Quiero que quedemos a oscuras una vez más por Madrid, contarnos las locuras que nos faltó por decir, ver cómo el tiempo se nos pasa y pasarlo junto a ti, pidiéndole al cielo que nunca te quieras ir.
Traducere în română
Noaptea ne-a prins, briza împotriva drumului, vorbind despre nu știu ce.
Îmi amintesc doar că m-am încurcat în acel film și de atunci, noaptea este acum zi, pentru că nu există lună care să mă lumineze mai mult decât strălucirea pe care ai avut-o.
Vreau să stăm din nou în întuneric la Madrid, să ne spunem unul altuia nebunile pe care le-am ratat să le spunem, să vedem cum trece timpul pe lângă noi și să-l petrecem cu tine, cerând cerului că nu vrei să pleci niciodată.
Mă îndrumai, fără să știi măcar unde vom ajunge, dar orașul ăsta și tu combină atât de bine, încât am uitat că nu-mi place să merg pe jos.
Am uitat să mă gândesc, am uitat să fiu rău, că mâna ta rece s-a simțit atât de bine.
Vremea n-a contat, m-ai făcut să fug, nu aveam nevoie de haină, cu atât mai puțin dacă am contat pe tine să ne îmbrățișezi până. . .
Noaptea ne-a prins, briza împotriva drumului, vorbind despre nu știu ce.
Îmi amintesc doar că m-am încurcat în acel film și de atunci, noaptea este acum zi, pentru că nu există lună care să mă lumineze mai mult decât strălucirea pe care ai avut-o.
Vreau să stăm din nou în întuneric la Madrid, să ne spunem unul altuia nebunile pe care le-am ratat să le spunem, să vedem cum trece timpul pe lângă noi și să-l petrecem cu tine, cerând cerului că nu vrei să pleci niciodată.