Mai multe piese de la Sharif
Mai multe piese de la Rapsusklei
Descriere
Lansat pe: 2021-04-25
Versuri și traducere
Original
De los demonios que están dentro de mí, de los caminos en donde tropecé, de las batallas que luché y que perdí, de aquellas dudas que encadenan mi ser.
Sálvame, sálvame de la tristeza que está dentro de mí.
Sálvame, te digo, sálvame -de las promesas que hice y nunca cumplí.
-Estoy sangrando mi emoción en una nueva canción, lejos de la tentación que lleva a la ostentación, pidiéndole a mi inspiración un poco de salvación, porque a veces el corazón se convierte en prisión.
Y yo deshojo la amapola, sentado bajo la luna de Quito, pues la vida es una sola, pero el viaje es infinito.
El rito de la tinta que cabalga, como un caballo negro en medio de la noche blanca y brusca, mi musa busca la flor más bella, que luzca y que traduzca las estrellas.
Pidiéndole a mi block que algo me invoque desde la única ventana con luz de todo el bloque.
Quiero pintar el lienzo y domar el llanto, escuchar al silencio y convertirlo en canto, sentir que por la calle vacía va tu soledad junto a la mía.
Y ya sé, que no es fácil hallar tu camino.
Ya sé, que te quiero aunque no lo digo.
Ya sé, que me doblo, pero no me inclino.
Ya sé, que me sangra el -alma.
-De las flores marchitadas que habitan en la tristeza, he guardado cada hoja y cada pétalo caído.
Afuera el cielo es gris, pero aquí dentro hay belleza y aprendimos a escuchar al silencio y callar al ruido.
Herido por el tiempo que me persigue y me embarga, perdido hombre sediento que bebe del agua amarga.
La luna es quien me salva galopando en la tiniebla, como un caballo blanco en medio de la noche negra.
Minerva, me pregunto quién es ese viejo de ojos tristes y de arrugas que me mira en el espejo.
Dicen que el vino añejo ha mejorado con el tiempo, pero este anciano vencejo no sabe domar el viento.
Y ya sé, que la muerte asfixia y que la vida aprieta.
La aguja del reloj bailaba una saet, y ya sé, que esta balada triste de trompet ya no sabe entonar los acordes para el poet.
Y ya sé, que no es fácil hallar tu camino.
Ya sé, que te quiero aunque no lo digo.
Ya sé, que me doblo, pero no me inclino.
Ya sé, que me sangra el alma.
Traducere în română
A demonilor care sunt în mine, a cărărilor pe care m-am împiedicat, a bătăliilor pe care le-am purtat și pierdut, a acelor îndoieli care îmi înlănțuiesc ființa.
Salvează-mă, salvează-mă de tristețea care este în mine.
Salvează-mă, îți spun, salvează-mă - de promisiunile pe care le-am făcut și nu le-am ținut niciodată.
-Îmi sângerez emoția într-un cântec nou, departe de ispita care duce la ostentație, cerându-mi inspirația pentru puțină mântuire, pentru că uneori inima devine închisoare.
Și scot frunzele macului, stând sub luna Quito, pentru că viața este una, dar călătoria este infinită.
Ritul de cerneală care călărește, ca un cal negru în mijlocul nopții albe și aspre, muza mea caută cea mai frumoasă floare, care strălucește și traduce stelele.
Cere blocului meu ceva care să mă cheme de la singura fereastră cu lumină din tot blocul.
Vreau să pictez pânza și să îmblânzesc plânsul, să ascult liniștea și să o transform în cântec, să simt că singurătatea ta merge pe strada goală de lângă a mea.
Și știu deja că nu este ușor să-ți găsești drumul.
Știu deja că te iubesc, deși nu o spun.
Știu că mă aplec, dar nu mă înclin.
Știu, sufletul meu sângerează.
-Din florile ofilite care sălăşluiesc în tristeţe, am salvat fiecare frunză şi fiecare petală căzută.
Afară cerul este gri, dar aici este frumusețe și am învățat să ascultăm liniștea și să reducem zgomotul.
Rănit de timpul care mă urmărește și mă copleșește, un om rătăcit însetat care bea apa amară.
Luna este cea care mă salvează galopând în întuneric, ca un cal alb în mijlocul nopții negre.
Minerva, mă întreb cine este acel bătrân cu ochi triști și riduri care se uită la mine în oglindă.
Se spune că vinul vechi s-a îmbunătățit cu timpul, dar acest iuteș bătrân nu poate îmblânzi vântul.
Și știu deja că moartea sufocă și că viața apasă.
Acul ceasului a dansat un saet și știu deja că această baladă tristă de trompetă nu mai știe să cânte acordurile poetului.
Și știu deja că nu este ușor să-ți găsești drumul.
Știu deja că te iubesc, deși nu o spun.
Știu că mă aplec, dar nu mă înclin.
Știu, sufletul meu sângerează.