Mai multe piese de la LUNARIA
Descriere
Lansat pe: 2026-01-30
Versuri și traducere
Original
W borze cichym, gdzie mgła się snuje, gdzie rosą świt trawę całuje, stała ona, jeno cień i śpiew.
Złotym warkoczem wiązała mnie, a liści serce drżało w niej, bo nikt nie pyta, bierze swe.
Oj, nie wrócę ja, nie wrócę tam, gdzie ogień gasł, a żar był sam.
Knieja pamięta, ziemia wie, co słowem było, zginie w mgle.
Przyszedł miły z drogi dalekiej, zkurczawą dni, ni sił, ni marzeń.
Rzekł: „Dziewczyno, porzuć żal, czasu nie cofniesz, leć na w dal”.
A ona mówi: „Spójrz mi w oczy, bo prawda boli, a on zły”.
Oj, nie wrócę ja, nie wrócę tam, gdzie noc i dzień doznały kłamstw.
Knieja pamięta, jak ziemia rze, gdy słowo dane w proszek się trze.
Wiatr po polach pieśń rozgłasza.
Nie każda rana się wygasza.
Co raz stracone, straconym trwa, choćbyś tysiąc modlitw znał.
Nie pomoże szept ni znak, gdy wiemy, jak jej brak.
Lepsza cisza, lepszy mrok niż fałszywy wzrok.
Oj, nie wrócę ja, nie wrócę tam, gdzie serce cudze było w nas.
Knieja pamięta, Bóg sam wie, co kłamstwem było, nie skryje się.
A w borze znów zapłonie świt.
Bez niej, bez niego, ale w rytm.
Traducere în română
În pădurea liniștită, unde ceața se învârte, unde zorii de rouă sărută iarba, ea stătea acolo, doar o umbră și cântând.
M-a legat cu o împletitură de aur, iar inima i-a tremurat de frunze, că nimeni nu întreabă, ea o ia pe a ei.
O, nu mă voi întoarce, nu mă voi întoarce acolo unde s-a stins focul și jarul era singur.
Knieja își amintește, pământul știe care era cuvântul, va dispărea în ceață.
O persoană dragă a venit de departe, după zile de crampe, fără putere sau vise.
El a spus: „Fata, renunță la regret, nu poți da timpul înapoi, zboară departe”.
Și ea spune: „Uită-te în ochii mei, că adevărul doare și el este supărat”.
O, nu mă voi întoarce, nu mă voi întoarce acolo unde noaptea și ziua au suferit minciuni.
Knieja își amintește cum bubuie pământul când cuvântul dat este măcinat în pulbere.
Vântul răspândește un cântec peste câmpuri.
Nu orice rană dispare.
Ceea ce s-a pierdut cândva rămâne pierdut, chiar dacă ai ști o mie de rugăciuni.
O șoaptă sau un semn nu vor ajuta când știm cât de lipsit este.
Mai bună tăcere, mai bine întuneric decât vedere falsă.
Oh, nu mă voi întoarce, nu mă voi întoarce acolo unde a fost inima altcuiva în noi.
Knieja își amintește, Dumnezeu știe ce a fost o minciună, nu o va ascunde.
Și zorii vor arde din nou în pădure.
Fără ea, fără el, dar în ritm.