Mai multe piese de la Marek Dyjak
Descriere
Lansat pe: 2025-09-12
Versuri și traducere
Original
W ciemność nieznaną dokładnie nikomu wyszliśmy ze światełkiem wiary z naszych domów.
I tak chcieliśmy, żeby się paliło, żeby w nas biło, było i żyło.
Tak stolaliśmy je czule palcami, że zgasło i w ciemności zostaliśmy sami.
W ciemności do siebie idziemy.
Ja niemy, ty niema i ręce wyciągamy i znowu się mijamy.
W ciemności tak bolącej jak najjaskrawsze słońce.
Z ustami pełnymi mrozu, z gardłem ściśniętym powrozem.
Tak wędrujemy latami, nieznani, nienazwani.
I ręce wyciągamy i ręce wyciągamy, zanim się wreszcie spotkamy.
Dotkniemy palców palcami, jakbyśmy chwycili w dłonie po świeczce zapalonej.
Skąd to zmęczenie w nas każdego ranka? Jakby noc każda źle była przespana.
Skąd twarze takie szare? Skąd oczy takie stare?
Czemu gonimy tacy zdyszani, jakby się ta ziemia chwiała pod stopami? I skąd nie wiemy, dokąd tak biegniemy?
Skąd ten krzyk? Szybciej, szybciej, szybciej, szybciej!
Inaczej padniemy.
W ciemności do siebie idziemy.
Ja niemy, ty niema i ręce wyciągamy i znowu się mijamy. W ciemności tak bolącej jak najjaskrawsze słońce.
Z ustami pełnymi mrozu, z gardłem ściśniętym powrozem.
Tak wędrujemy latami, nieznani, nienazwani.
I ręce wyciągamy i ręce wyciągamy.
W ciemności tak bolącej jak najjaskrawsze słońce.
Z ustami pełnymi mrozu, z gardłem ściśniętym powrozem.
Traducere în română
Am ieșit din casele noastre într-un întuneric necunoscut de nimeni cu lumina credinței.
Și așa am vrut să ardă, să bată în noi, să fie acolo și să fie viu.
Am atins-o atât de tandru cu degetele, încât s-a stins și am rămas singuri în întuneric.
În întuneric mergem unul spre celălalt.
Eu sunt mută, tu ești mută și ne întindem mâinile și ne trecem din nou.
Într-un întuneric la fel de dureros ca soarele cel mai strălucitor.
Cu gura plină de ger, o frânghie în gât.
Rătăcim așa ani de zile, neștiuți, fără nume.
Și întindem mâna și ajungem până când în sfârșit ne întâlnim.
Ne vom atinge degetele ca și cum am ține în mâini o lumânare aprinsă.
De ce ne simțim obosiți în fiecare dimineață? De parcă fiecare noapte a fost o noapte proastă.
De ce sunt fețele atât de gri? De ce sunt ochii atât de bătrâni?
De ce alergăm atât de fără suflare, de parcă pământul ar tremura sub picioarele noastre? Și cum să nu știm unde alergăm?
De unde țipătul acesta? Mai repede, mai repede, mai repede, mai repede!
Altfel ne vom prăbuși.
În întuneric mergem unul spre celălalt.
Eu sunt mută, tu ești mută și ne întindem mâinile și ne trecem din nou. Într-un întuneric la fel de dureros ca soarele cel mai strălucitor.
Cu gura plină de ger, o frânghie în gât.
Rătăcim așa ani de zile, neștiuți, fără nume.
Și întindem mâinile și întindem mâinile.
Într-un întuneric la fel de dureros ca soarele cel mai strălucitor.
Cu gura plină de ger, o frânghie în gât.