Mai multe piese de la irys
Descriere
Producător: minuscul
Ansamblul de pian: Martyna Juszczyk
Compozitor: Martyna Juszczyk
Autor: Martyna Juszczyk
Versuri și traducere
Original
Smakuje mi cisza, więc biorę całe jej brzmienie i słodzę ją cukrem.
Zabielam ją mlekiem i myślę, że zostanę dłużej.
Wciskam się w ściany jak witraż.
Przykrywam kożuchem i na klucz zamykam. Mimo że woła.
Mimo że krzyczy na mnie. Cała się chowam.
Mimo że tak mnie ładnie woła i woła.
Kleją się słowa, ja ogon pod kulam i pali mnie skóra. Mimo że woła. Mimo że krzyczy na mnie.
Cała się chowam. Mimo że tak mnie ładnie woła i woła.
Jest mnie połowa, a ja bezimienna figura woskowa.
Smakuje mi cisza, więc kładę ją na podniebienie. Jem po kawałku.
Przyprawiam milczeniem.
Ona mnie dobrze rozumie.
Amortyzuje upadek.
Ona odbicie lustrzane. Ona to moje niedoczekanie.
Tak kradnie, zabiera mi resztę istnienia i płytkim oddechem odciska na plecach.
Jak kundel pod domem oznacza swój teren i leje się na mnie gorzkim strumieniem, więc słodzę ją cukrem i zabielam mlekiem.
Skazana na pustkę, skazana na siebie.
Ubieram się w ciszę, tę bezterminową, a w niej przypominam figurę woskową.
Mimo że woła. Mimo że krzyczy na mnie. Cała się chowam.
Mimo że tak mnie ładnie woła, woła.
Kleją się słowa, ja ogon pod kulam i pali mnie skóra. Mimo że woła. Mimo że krzyczy na mnie.
Cała się chowam. Mimo że tak mnie ładnie woła i woła.
Kleją się słowa, ja ogon pod kulam i pali mnie skóra. Mimo że woła.
Mimo że krzyczy na mnie. Cała się chowam.
Mimo że tak mnie ładnie woła i woła.
Jest mnie połowa, a ja bezimienna figura woskowa.
Smakuje mi cisza.
Wciska w pusty witraż.
Ja ogon pod kulam, pali mnie skóra.
Smakuje mi cisza.
Echem mnie dobija. Mimo że woła.
Cała się chowam.
Smakuje mi cisza.
Spływa po policzkach.
A ja bezimienna figura woskowa.
Traducere în română
Îmi place gustul tăcerii, așa că iau tot sunetul și îl îndulcesc cu zahăr.
Il albesc cu lapte si cred ca voi sta mai mult.
Apasă în pereți ca pe un vitraliu.
Îl acopăr cu o haină din piele de oaie și îl încui. Chiar dacă sună.
Chiar dacă strigă la mine. Mă ascund cu toții.
Chiar dacă mă sună atât de frumos.
Cuvintele mele sunt lipite, coada îmi zvâcnește și pielea îmi arde. Chiar dacă sună. Chiar dacă strigă la mine.
Mă ascund cu toții. Chiar dacă mă sună atât de frumos.
Sunt jumătate din mine și sunt o figură de ceară fără nume.
Îmi place gustul tăcerii, așa că îl pun pe gură. Mănânc câte o bucată.
Asezonez cu tăcere.
Ea mă înțelege bine.
Amortează o cădere.
Ea este o imagine în oglindă. Ea este deznădejdea mea.
Așa fură, îmi ia restul existenței și mă lasă cu o respirație superficială pe spate.
Ca un bâtar în afara casei, își marchează teritoriul și îmi revarsă șiroaie amare, așa că îl îndulcesc cu zahăr și îl albesc cu lapte.
Condamnat la gol, condamnat la ea însăși.
Mă îmbrac în tăcere, această tăcere nedefinită, și în ea semăn cu o figură de ceară.
Chiar dacă sună. Chiar dacă strigă la mine. Mă ascund cu toții.
Chiar dacă mă sună atât de frumos, mă sună.
Cuvintele mele sunt lipite, coada îmi zvâcnește și pielea îmi arde. Chiar dacă sună. Chiar dacă strigă la mine.
Mă ascund cu toții. Chiar dacă mă sună atât de frumos.
Cuvintele mele sunt lipite, coada îmi zvâcnește și pielea îmi arde. Chiar dacă sună.
Chiar dacă strigă la mine. Mă ascund cu toții.
Chiar dacă mă sună atât de frumos.
Sunt jumătate din mine și sunt o figură de ceară fără nume.
Mă bucur de liniște.
Se apasă în vitraliul gol.
Coada îmi zvâcnește, pielea îmi arde.
Mă bucur de liniște.
Ecoul mă omoară. Chiar dacă sună.
Mă ascund cu toții.
Mă bucur de liniște.
Îți curge pe obraji.
Și sunt o figură de ceară fără nume.