Mai multe piese de la Magda Umer
Descriere
Compozitor: Janusz Strobel
Liric: Jan Wołek
Versuri și traducere
Original
Już było jakoś to będzie.
Już było życie przed nami. A pędzi się wciąż w obłędzie.
Bo czuje się w słowach dynamit.
Kiedy z pamięci wyszperam ten frazes ukochany.
Pamiętaj, tak młodo jak teraz już nigdy się nie -spotkamy.
-Pamiętaj, tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
I jakoś nie były pisane.
Gdy świat drogą toczył się krętą. Kanapy i domy z parkanem.
Bo brzmiało mi wciąż jak memento. Po co się z życiem użerasz?
Łbem waląc w kolejne ściany.
Przecież tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
Przecież tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
I każdy już sięgnął po swoje.
A my wciąż ławka, oślep.
Przez lata jak przez wyboje przetoczył się nasz jednoślad.
Ja milczę, a ty nie gderasz i mam swój bandaż na rany. To moje.
Tak młodo jak -teraz już nigdy się nie spotkamy. -To moje.
Tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
Aż kiedyś mi powiesz na mecie, u schyłku siwiutkiej zimy.
Nie tankuj do pełna, bo przecież już tego nie wyjeździmy.
Wtedy w pamięci wyszperam z uśmiechem od ściany do ściany. To głupie.
Tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
To głupie.
Tak młodo jak teraz już nigdy się nie -spotkamy. -To moje.
Tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
To nasze.
Tak młodo jak teraz już nigdy się nie spotkamy.
Traducere în română
S-a întâmplat deja și se va întâmpla cumva.
Era deja viață înaintea noastră. Și încă conduce în nebunie.
Pentru că cuvintele se simt ca dinamită.
Când găsesc această frază din memoria mea, iubitul meu.
Amintiți-vă, oricât de tineri suntem acum, nu ne vom mai întâlni niciodată.
- Amintește-ți, la cât de tineri suntem acum, nu ne vom mai întâlni niciodată.
Și cumva nu au fost scrise.
Când lumea era un drum întortocheat. Canapele și case cu garduri.
Pentru că încă suna ca un amintire pentru mine. De ce te lupți cu viața?
Am continuat să mă lovesc cu capul de pereți.
La urma urmei, nu ne vom întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.
La urma urmei, nu ne vom întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.
Și fiecare și-a ajuns deja la ai lui.
Și încă stam în bancă, orbește.
De-a lungul anilor, bicicleta noastră a trecut prin denivelări.
Eu tac, tu nu mormăi și am propriul meu bandaj pentru răni. Este al meu.
La fel de tineri ca și acum, nu ne vom mai întâlni niciodată. -E al meu.
Nu ne vom mai întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.
Până când într-o zi îmi spui la linia de sosire, la sfârșitul iernii cenușii.
Nu umple rezervorul pentru că nu îl vom mai putea scoate din nou.
Apoi îmi voi căuta memoria cu un zâmbet din perete în perete. Asta e o prostie.
Nu ne vom mai întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.
Asta e o prostie.
Nu ne vom mai întâlni niciodată la fel de tineri ca acum. -E al meu.
Nu ne vom mai întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.
Este al nostru.
Nu ne vom mai întâlni niciodată la fel de tineri ca acum.