Septic

Parcă ai rămas blocat în lift între etajele psihoterapiei și petrecerii. Totul pare să ardă – pielea, poveștile, dialogul interior –, dar nu mai este dramă, ci aproape un stil. Greșeli cu filtre, lacrimi sub sclipici, un„normal” fragil cu un gust de cod de eroare. Cântecul este ca un selfie dintr-un subsol mental, în care cineva a aprins din nu știu ce motiv lumina de neon. Și iată că deja zâmbești, puțin cam fals, dar frumos.