Beyond the Whispering Echoes

Este ca și cum cineva a aprins o lanternă universală în toiul nopții - și apoi a stins-o. Un moment de lumină, un fulger de sens, apoi din nou ceața, zumzetul tăcerii și senzația că străvechii șopteau undeva foarte departe. Cântec de tranziție: de la căldură la gol, de la corp la spirit, de la durere la acceptare. Totul era la fel ca în viață - abia am avut timp să-mi simt pulsul înainte de a se potoli, lăsând în urmă o căldură ciudată în piept. Genul care nu te face nici să plângi și nici să te bucuri - stai doar acolo, îți încălzi palmele și asculți cum sună liniștea.