Mai multe piese de la Şiir!
Mai multe piese de la Xir
Descriere
Producător: Gökdeniz Karakaya
Text: Sefa Kaya
Liric, compozitor: Gökdeniz Karakaya
Versuri și traducere
Original
Bazen yalnızca ait olamayışımı hissediyorum.
Sağa sola, belki de varoşa ve daha binlerce iklimin hiçbir tarafına ait olamayış.
Belki de kifayetsizlik hissediyorum aileyle.
Ait olabilen herkesten daha ölümlü ve zayıfız.
Bu dert -bizimle geçiyor bir sonraki yıla. -"Artık yakamı bırak!
" diye bağırdım dün akşam aynaya karşı.
Ben artık o ben değilim ve bir önceki sayfa yabancı.
Yine de gönlümdekini cebimdeki gibi kolay harcayamazdım.
Ben de elimdekini bir kenara bırakıp bu kirli parçaya yazdım.
Eminim bu benim hatam.
Tanıştığım her yeni yüzün teni batak ve saplanma korkusuna yenik adam, mazisiyle boğuşurken evi kadar daralır ruhu.
Anıları kumar masası, onun eli vasat.
Şu garipleri masallarını derin azap duyarak hatırlarken her yeri basar bu kuşku. Artık yakamı bırak! Biri biter, diğeri başlar.
Ciğerim hassas, diyelim ahbap ki yerin hasta olmasa da ruhum sen kokan gömlekler giyer inatla.
Çiğ kemik maçlar, liseli aşklar, yitin inançlar, bir senin akşam vaktinde çilesi baş tacı bir ses.
-Gökkuşağını koy içime. -Gülü gerçekten seversen dikeni batmaz, ah.
Ölümden öte köy var mı?
Onlar da doğru diyeni kovar mı?
-Yakamı bırakmıyor bu zoraki hovardalık.
-Oynadığım aklıma gelen tüm sayfalar çizildi, defterler bitirdim çok.
Aslında aklımda gizli bir sinsinin lafıyla hareket ettiğim çok. Har vurup gittiğim kapılar kapandı.
Yüzümü almayış nefretim yok.
Aklımın çitliğin içinde riskli bir gecede harcadığım çocuktum o. Durum bu.
Ya, durum bu. Hayallerime tutundum.
Çektim burnumu, utkungdum, tutuldum.
Ya, durum bu.
Hafızama yeni şeyler attım.
Salağa yattım, bayağı yaktım. Kafaları onlar susturur, ben anlattım.
Neler yaptım? Allah'ım affet beni. Hiçbir türlü rahat etmedim. Çekiyorum lanetleri.
Hepsine alet benim. Çok anlattım.
Bu gece kaldırdım ne varsa düşüren beni yere.
Umrumda değil nerede olursa olsun lan yanımda efkar hep kanımda zehir. Bu döngüde yaşamak değil de ne? Yeah, yeah.
Başlatma oyununa baby. Motomit boynunu eğme. Yeah, yeah.
-Artık yakamı bırak! -Ölümden öte köy var mı?
Onlar da doğru diyeni kovar mı?
Yakamı bırakmıyor bu zoraki hovardalık.
Sonra insanların bir şeyi, bir yeri ya da birine ait olmak için feda ettiklerine bakıyorum.
Hastalık bir ahengi sürdürmek için sevmekten, yaşamaktan, söylemekten vazgeçtiklerine.
Belki de olması gereken budur.
Belki de ait olamayışım nimetimdir.
Ait olmak ya da olmamak.
İşte bütün mesele bu.
Traducere în română
Uneori simt că nu-mi aparțin.
Neputând aparține vreunei părți a lumii, la stânga sau la dreapta, poate suburbiilor sau mii de alte climate.
Poate că mă simt inadecvat cu familia.
Suntem mai muritori și mai slabi decât oricine altcineva care ar putea aparține.
Această problemă trece cu noi în anul următor. -"Lasa-ma acum!
„Am strigat aseară în fața oglinzii.
Nu mai sunt eu și pagina anterioară este un străin.
Totuși, nu puteam cheltui ceea ce era în inima mea la fel de ușor ca în buzunar.
Așa că am lăsat deoparte ceea ce aveam în mână și am scris pe această bucată murdară.
Sunt sigur că e vina mea.
Tenul fiecărei fețe noi pe care o întâlnesc este mlăștinoasă, iar bărbatul cedează fricii de a rămâne blocat, în timp ce se luptă cu trecutul său, sufletul lui devine la fel de îngust ca casa lui.
Amintirile lui sunt despre masa de jocuri de noroc, mâna lui este mediocră.
În timp ce ne amintim de poveștile acestor oameni ciudați cu un chin profund, această îndoială predomină peste tot. Acum dă-mi drumul! Unul se termină, celălalt începe.
Plămânii mei sunt sensibili, să zicem prietene, chiar dacă nu sunt bolnav, sufletul meu se va încăpățâna să poarte cămăși care miros a tine.
Meciuri crude, romante de liceu, credințe pierdute, o voce a cărei suferință este primordială în timpul tău de seară.
-Pune curcubeul în mine. -Dacă iubești cu adevărat trandafirul, spinii lui nu vor înțepa, ah.
Există un sat dincolo de moarte?
Îi concediază și pe cei care spun adevărul?
-Această distracție forțată mă bântuie.
-Fiecare pagină la care mă puteam gândi pe care am jucat era desenată, am terminat o mulțime de caiete.
De fapt, acționez adesea cu cuvintele unui secret secret în minte. Ușile pentru care am împins din greu sunt închise.
Nu am nicio ură că nu-mi iau fața.
Era copilul pe care l-am petrecut o noapte riscantă în gardul viu al minții mele. Aceasta este situația.
Da, aceasta este situația. M-am ținut de visele mele.
Am adulmecat, am fost utkung, am fost prins.
Da, aceasta este situația.
Îmi pun lucruri noi în memorie.
Am dormit prost, m-am ars foarte mult. Ei reduc mintea la tăcere, ți-am spus.
Ce am făcut? Doamne iartă-mă. Nu m-am simțit deloc confortabil. Sufer blestemele.
Eu sunt instrumentul pentru toți. Ți-am spus multe.
În seara asta am ridicat tot ce m-a făcut să cad la pământ.
Nu-mi pasă, indiferent unde s-ar afla, gândurile mele sunt mereu otravă în sânge. Ce altceva nu trăiește în acest ciclu? Da da.
Iubito la începutul jocului. Motomit, nu-ți îndoi gâtul. Da da.
- Lasă-mă acum! -Există vreun sat dincolo de moarte?
Îi concediază și pe cei care spun adevărul?
Acest dezgust forțat mă bântuie.
Apoi mă uit la ce sacrifică oamenii pentru a aparține unui ceva, unui loc sau cuiva.
Celor care renunță să iubească, să trăiască și să vorbească pentru a menține o armonie bolnavă.
Poate așa ar trebui să fie.
Poate că incapacitatea mea de a aparține este binecuvântarea mea.
A aparține sau a nu aparține.
Asta e ideea.