mieux en mieux

Pare că totul s-a împrăștiat de mult pe orbitele sentimentelor, cuvintelor, promisiunilor. Dar corpul încă își amintește ritmul, iar în el tremură o ușurință, ca la cei care dansează nu pentru cineva, ci pur și simplu pentru că gravitația nu-i mai ține. Muzica alunecă peste voce ca lumina neon pe pereții unui club de noapte, iar chiar și în versurile despre trădare se aude ceva încăpățânat de viu, parcă între bătăi se ascunde un liniștit „oricum mă voi ridica”. Undeva sub bas pulsează un obosit „mă simt mai bine acum”, dar asta nu e despre victorie, ci mai degrabă despre eliberare. Când nu mai e nevoie să explici cine are dreptate și cine a rănit, pentru că totul a devenit clar doar din privire. Și chiar dacă în aer mai plutește gustul conversațiilor vechi, sunetul continuă să ne poarte în sus, acolo unde greutatea nu mai contează.