Taciturnal

Orașul parcă tremură de nervi, clipește, fumează, traversează strada pe roșu. În el te pierzi ușor în numărarea respirațiilor și frazelor, mai ales când cineva de lângă tine te face să fii puțin mai puțin rațional. Semnalizatoarele luminoase ard ca rachetele de semnalizare între „rămâi” și „lasă-l baltă”, și pare că fiecare mișcare de aici este o mică sfidare a ordinii. În aer, zgomotul asfaltului și al promisiunilor care nu au supraviețuit până dimineața. Totul sclipeste: ferestrele, ochii, benzina pe bălți. În această tremurare există o tandrețe ciudată, ca și cum noaptea însăși nu știe cu ce se va termina. Numai să nu se facă prea devreme ziuă.