Chic

Trenul pleacă undeva departe, iar gândurile, ca niște valize fără mânere, se târăsc în urma lui, parcă ai vrea să le lași, dar îți pare rău. Lumea trece pe lângă fereastră, iar în interior are loc o dezbatere liniștită între cel care vrea să pară puternic și cel care vrea doar să răsufle. Totul pare să meargă conform planului: orașe noi, fețe noi, iar obiceiul de a fi „în mișcare” a devenit un fel de armură. Doar sub ea mai trăiește încă cel care visa să zboare, dar acum preferă doar să nu cadă. Un sentiment paradoxal de calm, ca și cum viața m-ar fi învățat cu adevărat să stau pe picioare fără drame inutile. Jeans în loc de costume scumpe, onestitate în loc de poză. Nu trebuie să fii cineva pentru a rămâne tu însuți, chiar dacă pentru asta trebuie să te prefaci că ești încrezător.