La musica non c'è

Când sentimentele rămân blocate undeva între inspirație și cuvânt, corpul începe să vorbească de la sine. Prin dans, prin tremur, prin acea căldură ciudată care nu te lasă să dormi nici măcar în întuneric. Totul în jur devine puțin prea strălucitor, prea viu, de parcă cineva a uitat să reducă lumina la minimum. Și în mijlocul acestei supraîncălziri se naște acel „cu tine” simplu, dar unic, pentru care merită să rămâi. Muzica parcă s-a dizolvat, dar ritmul a rămas în interior. În pântece, unde locuiește această „școală de dans” încăpățânată, care nu așteaptă partituri, doar se mișcă în unison cu respirația altcuiva. Dragostea aici nu înseamnă declarații, ci acel moment când tăcerea răsună mai puternic decât orice melodie.