MI PIACCIONO LE NERE

Vocea alunecă peste rânduri cu un zâmbet pe jumătate, de parcă cineva ar clipi și apoi s-ar justifica imediat: „nu sunt rasist, pur și simplu îmi place”. Starea de spirit este mixtă și ușoară, ca o notă în care sunt mărturisite simultan preferințe, se glumește despre umorul negru și se discută calm despre modalitățile de plată „la negru”, jocul de cuvinte funcționând ca un mic truc, îndepărtând de concluziile directe și lăsând loc pentru un zâmbet. Melodia pare să strecoare un refren de fotbal în mijlocul salonului: menționarea lui „Juve” nu este percepută ca o laudă, ci ca un detaliu al costumului, viu și ușor ironic. În final, nu rezultă o declarație pompoasă, ci o confesiune caldă, ușor cochetă, care în același timp râde și se observă pe sine din exterior.