Quando

Respirația, ca și cum ar fi vinovatul pentru toate relele. Se încurcă, tremură, se agață de aer, de parcă ar încerca să rețină ceea ce de mult scapă de sub control. În fiecare notă se simte o fragilitate, ca la o persoană care vrea să trăiască în același timp și se teme să nu respire prea adânc, ca să nu se rănească din nou. Dragostea aici nu e despre romantism, e despre instinct, despre pumnii strânși și încăpățânarea stupidă de a nu lăsa să plece. Fiecare cuvânt sună ca o recunoaștere a imperfecțiunii. Adică, da, totul este din cauza noastră: din cauza corpului, din cauza tăcerii, din cauza dorinței de a fi înțeles măcar de cineva, măcar o dată. Și cu cât îmbrățișarea este mai puternică, cu atât atingerea este mai dureroasă. Totul este simplu: dragostea și durerea, ca inspirația și expirația, nu pot exista una fără cealaltă.