GIOVANNI

La început, totul pare un cântec obișnuit despre bârfe, unde un vorbăreț știe „totul despre toți”. Dar cu cât trece timpul, cu atât mai puternic este sentimentul că în spatele batjocurilor și al glumelor se ascunde ceva stânjenitor, ca și cum povestitorul însuși se teme ca oglinda să nu răspundă brusc. Cuvintele sunt aruncate în aer ca avioane de hârtie, e amuzant, dar în fiecare zboară un pic din miezul adevărului. Și, în cele din urmă, dintr-o glumă se naște o paradă absurdă: totul și toți devin dintr-o dată „gay” pentru că este mai amuzant să-i recunoști pe toți decât să-ți recunoști ție însuți. Muzica este în același timp obraznică, aproape de plajă: parcă cineva a organizat un carnaval din zvonuri și râsete. Pista de dans se transformă într-un mic tribunal al opiniei publice, unde sentința este pronunțată în funcție de IQOS și gusturile în sport. Dar cu fiecare rând, devine tot mai clar că în spatele râsului zgomotos stă chiar Giovanni, care pare că s-a săturat pur și simplu să se prefacă.