Live Forever

Aerul miroase a ploaie, iar gândurile a libertate. Totul pare ca de obicei: aceleași străzi, aceiași oameni cu umbrele, dar dintr-o dată, în piept se aude un clic, ceva familiar, parcă tinerețea ar fi dat din colț un semn. Nu trebuie să știi cum cresc grădinile și unde duce totul. E destul de simplu să simți că în interior trăiește acel „nu e totul încă” încăpățânat. Sunt momente când vrei să-ți întinzi umerii, să respiri adânc, de parcă plămânii ți-ar vibra, și pur și simplu să zbori fără țintă, fără explicații, fără frici. Nu pentru că totul este perfect, ci pentru că altfel nu se poate. Pentru că există cineva alături care vede lumea la fel, până la os, până la fiori. Și asta e deja suficient pentru a crede: da, vom trăi veșnic. Sau cel puțin așa, de parcă ar fi adevărat.