демоны Mylancore Remix

Noaptea parcă înghețase, ezitând să respire zgomotos. În aer, fum de țigară, resturi de somn și o tăcere ciudată, din acelea care zumzăie în cap ca un ecou. Parcă mai e puțin și din tavan vor începe să picure gânduri, groase, lipicioase, nespuse. Demonii nu se ascund sub pat, ei sunt de multă vreme înrădăcinați în piept, în ritmul inimii, în tremurul mâinilor, când te uiți în oglindă și nu ești pe deplin sigur cine este acolo. Țigara mocnește până la filtru, parcă numărând secundele dintre „mai pot” și „nu mai pot”. Totul o ia de la capăt: promisiuni făcute sieși, încercări de a adormi, conversații cu cei care nu sunt aproape, dar care parcă încă aud. Lumea este ușor strâmbă, ca o peliculă filmată cu o cameră veche, și în ea există atât de multă tandrețe obosită chiar și față de propriile frici. Căci dacă tot dansezi cu demonii, măcar să fie pe melodia ta preferată.