Кому сколько

Timpul trece, dar obiceiurile rămân aceleași - țigara la fereastră, cămașa veche, vântul prin cameră și gândurile care se învârt în cerc, ca un disc de pe care nu poți șterge șuieratul. Lumea a devenit digitală, dar amintirile nu sunt stocate în „cloud”, ci undeva între inimă și tâmple. Acolo unde încă sună vechii prieteni, unde Iura este viu, unde crezi că ai făcut totul corect - deși nu după reguli. E o căldură ciudată în asta: amărăciunea maturizării, mirosul anilor pierduți și o mulțumire liniștită că măcar ceva a rămas - amintirile, muzica și vântul care se plimbă, de parcă știe toate răspunsurile, dar nu se grăbește să le rostească.