Valuri

Cerul nu este doar un fundal aici - se respiră prin el. Își trag plămânii până la refuz, ca să expire cu stele, nu cu plângeri. Totul despre asta - despre lupta interioară, unde pumnii se strâng nu pentru a te bate, ci pentru a nu-i lăsa pe demonii tăi să se stabilească pentru totdeauna. Uneori doare, uneori e zgomotos, dar toate astea sunt semne de viață, nu o defecțiune a sistemului. Orașul atrage cu strălucirea și capcanele sale, telefoanele zumzăie ca țânțarii și pare că sentimentele au intrat de mult în modul avion. Dar undeva sub această piele de beton mai trăiește încă o inimă care alege aerul, nu like-urile. Da, drumul e al lui, strâmb, prăfuit, cu pierderi și descoperiri ciudate. Dar când încetezi să alergi în cerc și pur și simplu mergi - deodată observi cum marea îți întoarce propriile valuri. Și are și asta un sâmbure de adevăr: nu poți salva lumea, dar poți măcar să te împrietenești cu tine însuți. Chiar dacă asta înseamnă să folosești soldul de pe card.