Hoe Zou Het Nu Gaan?

Oricât de ciudat ar părea, memoria poate fi politicoasă. Nu sună, nu scrie, nu face scene, dar dintr-o dată apare undeva între ceaiul de seară și un serial plictisitor – și iată din nou ochii aceia, vocea aceea și fraza „cum ar fi fost dacă…”. Pare că totul a fost depășit, lăsat în urmă, chiar semnat în arhivă sub „fostul”, dar în interior încă mai pâlpâie o lumină blândă - ca un bec într-o scară goală, pe care nimeni nu-l stinge din milă. Și amuzant, și puțin trist: oamenii promit să fie prieteni, dar cine știe să fie prieten după sfârșit? A rămas doar muzica - moale, aproape șoptită, ca o conversație cu cineva care nu mai este de mult alături, dar care totuși nu pleacă. Pentru că a uita nu înseamnă a înceta să-ți amintești.