Miss

Ca și cum ar fi o seară în care nu se întâmplă nimic, dar totul se simte prea intens. Când aerul parcă miroase a amintiri, iar orice fleac îți amintește de cineva care nu mai este aici - și din cauza asta te simți strâns în piept, dar frumos. Un dans la granița dintre tristețe și lejeritate: rochia se învârte, obrajii ard, toată lumea aplaudă, iar în interior podeaua se prăbușește în tăcere. Muzica vine în valuri - mai întâi pare luminoasă, aproape lipsită de griji, iar apoi izbucnește printr-o fisură unde se aude cum șoptește inima: „încă puțin și voi putea respira din nou”. Și deși bucătăria e acum plină de ecou, iar vocea - de departe, totuși vreau să continui să mă învârt. Pentru că în asta e ceva autentic: o pierdere de care nu poți scăpa și o tandrețe care rămâne oricum.