Balafre

Cadrele se succed ca un puls - un„cinema noir” pur, cu un gust de asfalt. În vitrină strălucesc lanțurile, în text - un cuțit pliant„pentru orice eventualitate”, 150 de trandafiri ca un cec pentru iluzie și aceeași frază despre două tipuri de oameni: cei care au pistolul încărcat și cei care sapă. Ritmul fumează ca un eșapament la intrare, glumele sunt ascuțite ca o manichiură, iar tandrețea, dacă apare, este doar într-un ambalaj de sarcasm.

Totul joacă în cowboy-ii marelui oraș: calcul rece, bijuterii„la gâtul vinovatului” și bravadă ritualică, pentru a nu auzi liniștea. Aici romantismul este din acela care nu înflorește, ci strălucește; pericolul este din acela care miroase a lac și praf de pușcă. Arată îndrăzneț, se ascultă ușor, iar după aceea rămâne acea senzație de cinema, unde genericul se derulează, iar povestea încă te ține cu sufletul la gură.