dreams fallen

Ca un miraj în ceața unei nopți neonate - lumina palidă a felinarului, ultimul martor al promisiunilor străine. Totul pare să se dizolve în această semi-somnolență șubredă: fețe, vise, sunetul tobei, sfâșiată de nervi. Aici nici măcar ochelarii de soare nu te scapă de durere - doar ascund ochii în care s-a instalat deja o furtună. Muzica sună ca o încercare de a-și recăpăta suflul după un incendiu interior. Fiecare rând este un fragment dintr-o fotografie arsă, fiecare acord este ca o lovitură în propriile ziduri. Lumea se rupe încet, fără patos, dar cu demnitatea celor care știu să ardă până la capăt. Și totuși, undeva între dezorientare și liniște, se strecoară o tandrețe: o dorință obosită, dar încăpățânată de a salva - pe oricine, chiar și pe sine.