Уходя

Uneori pare că orașul te împinge afară - cu zgomotul, luminile, oamenii cu priviri goale și telefoane în loc de fețe. Și atunci îți vine să închizi ușa în urma ta, ca să nu te mai tragă înapoi curentul ăsta de neînțelegeri și oboseală. Totul pare viu, dar nu mai este în armonie. Pulsul bate în altă parte, zilele trec ca un calendar străin, iar în interior - un fel de exod interior, fără valize, dar cu sentimentul că nu te vei mai întoarce acasă la fel ca înainte.

Piesa sună ca o încercare de a te curăța de praful trecutului, de a scoate din tine durerea veche, în timp ce lumea continuă să se grăbească mai departe. Puțin murdar, puțin frumos - ca un oraș după ploaie. Și undeva acolo, între oboseală și speranță, se aude un„așteptăm” șoptit - ca și cum cineva ar fi rămas totuși de cealaltă parte a acestei uși închise.