peachy

Uneori, dragostea sună ca un accident frumos. Totul este blând, aproape tandru – până la prima vânătaie. La început este„peachy”, apoi cade pe podea, și iată că tăcerea stânjenitoare miroase a ceva prea sincer. Aici nu este vorba despre dramă, ci despre oboseală – aceea în care vrei doar să te întinzi cu fața în pernă și să încetezi pentru o clipă să mai fii„visul” cuiva. Muzica respiră uniform, ca și cum ar încerca să te liniștească – dar în interior bate totuși același puls:„poate că sunt prea mult?” Și, poate, într-adevăr trebuie doar să încetinești, să nu salvezi, să nu ții, să nu fugi. Uneori, cel mai bun„pentru totdeauna” este ceea ce se termină la timp.