Tańcz, Mamusiu, Tańcz

În cele din urmă, este evident cum petrecerea le-a sugerat eroine uitate că plăcerea amânată este, de asemenea, o formă de tristețe. În lumina slabă a reflectoarelor, ochii fumurii strălucesc, unghiile roșii zboară, iar toată această mozaică teatrală transformă brusc o noapte obișnuită într-o mică revoluție cu telecomanda în mâini: să nu amâni râsul, să nu ascunzi dansul„pentru mai târziu”. O ușoară ironie la fiecare pas - ca și cum lumea ar acorda o amânare pentru nepăsarea adultă și ar permite să fii din nou strălucitor, chiar dacă până acum totul în jur era„din plastic”.

Privirile adunate ca mărunțișul într-o pușculiță – gata să fie sparte de un singur cerc sigur pe parchet. Înainte-înapoi, la stânga-la dreapta – geometria simplă a libertății, iar dreptul la aceasta este brusc proclamat de o voce care nu cere permisiunea. Este cald și puțin amuzant să observi cum prudența de odinioară se dizolvă în ritm: aici nu este vorba despre dramă, ci despre dreptul la o mică fericire cu strălucirea rujului și dansul până la sfârșitul melodiei.