Ariana. G.

Miroase a whisky ieftin, ambiții și autoironie amestecate cu bravadă. Aici, fiecare rând pare o lovitură în masă – zgomotoasă, bruscă, dar cu un zâmbet ironic. Lumea se împarte în„eu am reușit” și„ei nu au reușit”, iar această împărțire are propria ei dreptate. Totul este în mișcare: orașe, nume, țări – iar sub piele se ascunde aceeași dorință de a dovedi că nu degeaba s-a ajuns de la noroi la aur. Puțin teatru, puțin glamour criminal – și niciun pic de rușine pentru propria îndrăzneală. La urma urmei, cine a spus că adevărul nu poate suna ca un rap pe fondul sirenelor și artificiilor?