Say My Name

La început, totul este ca de obicei: un„bună” afectuos, un„ce mai faci” ușor jucăuș și o voce care sună ca o pătură. Apoi, ceva se schimbă. Vocea este aceeași, dar cuvintele nu mai sunt mângâietoare, ci înțepătoare. Răspunde haotic, de parcă ar fi cu gândul în altă parte. La *altcineva*. Melodia sună de parcă gelozia ar fi decis să nu mai facă scene, ci să urce pe podium într-un ritm lent, cu o coafură perfectă și întrebări fără semne de punctuație. Aici nu se țipă, aici se pronunță cuvintele, parcă între rânduri:„Dacă nu ai nimic de ascuns, spune-mi numele meu. Tare. Cu încredere. Ca înainte.” Groove-ul este fluid, de parcă încă mai vrei să crezi că este doar paranoia. Dar ritmul știe mai multe.