Cifre

Tambururile bat încet și parcă cu indulgență – un ritm uniform, în care se ascund atât strălucirea, cât și o amenințare înăbușită. Numărătoarea„una, două, trei” se transformă într-un ritual: nu este doar o numărătoare, ci o manieră de a menține ordinea în lume – bani, femei,„toți vagabonzii” – totul se rezumă la formule scurte și energizante, care te fac să vrei să bați din picior.

În text se joacă cu cifrele ca și cu calculele casnice: ironie despre datorii, puțină laudă și importanța„filtrului” în viață, pentru a nu te epuiza. Sună ca un sfat de pe stradă și, în același timp, ca o regulă personală: să nu lași cifrele să-ți strice buna dispoziție, să nu transformi totul într-un puzzle fără sens. Vocea ține socoteala și face cu ochiul ascultătorului - uneori blând, alteori îndrăzneț.

În final, rămâne senzația unei sărbători comune: un cont comun, unde fiecare„unu, doi, trei” este o invitație de a ridica paharul și de a râde de sume. Stilul este cald și puțin obraznic, ca o notiță în jurnal, pe care vrei să o recitești înainte de a ieși din nou în oraș.