co tylko mi dasz

Uneori, cei mai vorbăreți oameni ascund în spatele cuvintelor o tăcere surdă. Zâmbesc, povestesc glume, glumesc, pentru ca nimeni să nu observe golul care îi umple pe dinăuntru. Iar cineva pur și simplu se așează lângă ei și le spune:„Dă-mi măcar o parte din rănile tale. Le voi purta eu”. Fără patos, fără misiuni de salvare – pur și simplu pentru că nu toți trebuie să fie puternici tot timpul.

În cântec se simte acea căldură ciudată care apare când încetezi să te prefaci că ești mereu vesel și permiți cuiva să-ți poarte povara. Vocea parcă spune: nu trebuie să fii de fier, poți fi viu. Și dacă asta îți aduce o clipă de liniște în minte, înseamnă că totul a meritat.