Black Hole

Dragostea dispare întotdeauna ca vara: parcă soarele strălucește, dar în interior sunt deja minus cinci grade și degetele îngheață, chiar dacă ții ghidonul bicicletei. Și parcă poți respira, dar aerul te arde. Memoria îți reamintește fiecare detaliu – cum traversa strada, cum pășea ușor pe asfalt – și gata, acum în piept ai o gaură neagră de mărimea unui sentiment care nu a apucat să se răcească.

Așa se întâmplă: lumea din jur trăiește, păsările cântă, iar în interior este un vid perfect, din care nici măcar ecoul nu se întoarce. Doar motorul zumzăie, vântul bate, și pare că, dacă mergi mai repede, gaura se va închide. Dar nu, ea va deveni pur și simplu o parte din tine. Un decor negru în inimă, asortat cu ochelarii de soare și iubirea trecută.