ruiné (comme un dj)

Bătălia nocturnă și vocea care trece de la un subiect la altul, parcă încercând să muște pe cineva de călcâi, sună ca o mărturisire urbană, rumegată de străzi. Praful de pe pantofi, șoaptele despre faptul că cineva„fisează” în viață și vrea să ia totul – și brusc izbucnește„Je veux la guerre” ca un refren sumbru: nu despre războiul cu lumea, ci despre războiul pentru dreptul de a nu ceda. Vocea se joacă, apoi taie, iar după ea urmează aplauze, lumini de spectacol și senzația că în culise cineva deja numără pierderile.

Aici există și o urmă de ironie, și o duritate caldă: viața pe chip –„ma life”, frumusețea care miroase a falsitate și oamenii care se ridică, aruncând praful. Ordinea cuvintelor este ca o conversație în holul blocului despre lucruri mari și mici; îți vine să zâmbești și să mergi mai departe - pentru că nu ai cui și ce să renunți, iar lupta este pregătită în buzunar, împreună cu speranța că mâine va rămâne măcar ceva al tău.