гладиатор/рыцарь

Arena nocturnă a sentimentelor: cuvintele sunt ca un pumnal în mănușă, iar fiecare vers este o nouă luptă pentru dreptul de a nu fi obișnuit. Aici găsim strigăte de gladiatori, ironie cavalerească și promisiunea de a„ucide toți prinții” – totul este zgomotos, exagerat și puțin comic în dramatismul său.

În spatele acestei armuri brutale se ascunde ceva familiar: oboseala repetițiilor, amărăciunea după o altă piesă de dragoste, amestecată cu umor autoironic -„din nou singur acasă, din nou experiență, din nou durere”. Piesa seamănă cu un raport tardiv de pe câmpul de luptă, unde furia servește ca mască pentru frica de a pierde, iar dorința de a renaște după cădere sună aproape ca o rugăminte în urletul chitarelor. În final, rămâne senzația unei energii triste - când mâna strânge sabia nu pentru răzbunare, ci pentru a se încălzi cumva.